Nu se putea să nu fac o selecţie a unor cărţi scrise de autori contemporani, pe care îi cunoaştem şi care ne marchează într-un fel sau altul vieţile: prin literatură, cultură, teatru sau muzică.
Iar următoarele 5 cărţi au fost pentru mine o încântare să le descopăr, să le citesc şi să aflu că încă se mai nasc talente reale şi încă mai avem oameni de cultură care merită să ajungă cunoscuţi pe plan internaţional.
Sunt foarte mulţi autori contemporani români care ne impresionează şi ne reprezintă cu succes prin lume, astfel încât să ne putem lăuda cu literatură de calitate şi în România.
Selecţia următoare este bazată strict pe faptul că le-am citit, mi-au plăcut şi le recomand mai departe.
1. De ce iubim femeile? de Mircea Cărtărescu
Mircea Cărtărescu este considerat un teoretician important al postmodernismului românesc și un autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în străinătate.
Unele din cărțile sale de povestiri publicate, De ce iubim femeile și Frumoasele străine i-au adus un succes de box-office, figurând pe lista de cărți bestseller.
Un alt roman de succes al autorului, Solenoid, şi-a continuat în 2019 urcarea pe panta ascendentă, fiind recent dublu premiat în Franţa, cu Prix Millepages şi Prix Transfuge.
De ce iubim femeile? este o carte de povestiri, de istorii cu femei spuse simplu, captivant, de un povestitor.
Povestitorul iubește femeia misterioasă, cu un aer superior, dar cu senzualitatea Zarazei.
Poveștile savuroase în care Cărtărescu face cunoscute întâmplări ale celui ce povestește, i-au permis să cunoască tipologiile diverse de femei: femei frumoase, femei cu privire de gheaţă, femei îndrăzneţe, etc.
Cartea este un colaj de povestiri despre femei, un omagiu adus femeii.
De ce iubim femeile?
„Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minți”.
„Pentru că-ți spun te iubesc exact atunci când te iubesc mai puțin, ca un fel de compensație”.
„Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva.
Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.”
2. Măştile fricii – de Camelia Cavadia
Licenţiată în filosofie şi jurnalism, Camelia Cavadia şi-a început cariera de scriitoare la 45 ani.
În anul 2015 a publicat primul său roman, Vina, câștigător al „Festival du premier roman”, la Chambéry, în anul 2016.
După un an de la succesul repurtat cu romanul de debut, Camelia Cavadia își lansează, în anul 2016, cel de-al doilea roman, Măştile fricii, o carte impresionantă despre modul în care traumele din copilărie ajung să ne domine și să sufoce maturitatea.
O poveste care probabil reprezintă realitatea multor familii: amprenta lăsata asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent și incapabil să își depășească neputințele.
Un roman frumos și trist, despre părinți și copii și frica teribilă care îi desparte uneori.
Un roman despre iubire şi pace interioară, despre bucuria vietii, dar şi despre abuzuri fizice şi intelectuale, despre frici şi neputinţe.
Este un roman complet, captivant, trist, dar cu multe conotaţii.
La finalul romanului, veţi avea imboldul să le spuneţi celor dragi că îi iubiţi şi să încercaţi să vă reevaluaţi relaţiile.
3. Jurnal 2003-2009, de Oana Pellea
Oana Pellea nu are nevoie de nici o introducere. Este o actriță renumită de teatru și film, un om deosebit și o persoană publică îndrăgită.
Fiică a marelui actor Amza Pellea și a Domnicăi Mihaela, Oana Pellea s-a remarcat prin talentul actoricesc, atât pe plan național, cât și internațional.
Deși nu este scriitoare, ea reușește în Jurnal 2003-2009 să ne surprindă prin amprenta stilistică, prin talent și inteligență.
Romanul autobiografic al acestei femei cu stil m-a surprins în mod plăcut și am citit cu sufletul la gură frânturi din viața și sufletul unui om minunat.
Mărturiile Oanei Pellea impresionează prin sinceritate, durere și lacrimi, prin dorința ei și, de ce nu, a noastră, de a începe să ne bucurăm de lucrurile mici care contează.
Cartea are puterea de a te face să nu te mai simți singur.
Are puterea de a ne face să reflectăm la faptul că părinții trebuie iubiți și respectați, atâta vreme cât încă îi mai avem.
Să reflectăm că viața este scurtă și că trebuie trăită, cu bune și cu rele.
„De ce aproape întotdeauna când ne fotografiem zâmbim? Aproape întotdeauna arătăm că suntem fericiți. Poate că în subconștient vrem ca imaginea noastră să rămână așa, a unor oameni fericiți.”
4. Privind înăuntru, de Petronela Rotar
Petronela Rotar s-a născut la Brașov și a fost jurnalist vreme de 18 ani la mai multe stații locale ale celor mai importante televiziuni.
Prima carte de poezie, O să mă știi de undeva, a fost publicată în 2014, iar până acum s-a vândut în multe mii de exemplare, devenind singurul bestseller de poezie în România post decembristă.
În 2018, Petronela Rotar publică Privind înăuntru, care devine la fel de repede bestseller și primește distincția Cartea anului, la Premiile Culturale ale Consorțiului Corona Brașov.
În romanul Privind înăuntru Petronela Rotar nu prezintă teorii ale vindecării sau formule de succes și dezvoltare personală. Ea se dezbracă de toate secretele, își expune durerea și te lasă să pătrunzi în cele mai ascunse încăperi ale minții sale.
Este un roman în care simți că durerea unei tinere care trăiește și iubește sincer poate fi povestea oricui, povestea unui om care are curajul să o spună direct, fără menajamente.
„Am fost un om zdrobit, întors spre moarte, nu înspre viață. La 30 de ani, mă imaginam trăind doar încă cîțiva ani, la fel de zbuciumat cum am trăit mereu. Apoi, murind devreme. Cu un ochi priveam spre moarte, iar cu celălalt spre copiii mei „.
„Am adunat în cartea aceasta drumul meu spre sine și lecțiile mele. Poate vor mai fi de folos cuiva, drumeț rătăcit pe calea vindecării. E darul pe care îl întorc vieții, că m-a îngăduit și așteptat să mă întorc cu fața spre ea”.
5. Exuvii, de Simona Popescu
Simona Popescu s-a născut la Codlea, județul Brașov, în anul 1965. Este absolventă a Facultății de Litere a Universității din București, în anul 1987.
Din anul 2014 este conferențiar doctor la catedra de literatură română a aceleiași facultăți.
A debutat ca scriitor, cu volumul de poezie Xilofonul și alte poeme, în 1990.
Primul roman, Exuvii, a apărut în 1997 și este o încercare de a se descoperi pe sine, de a îşi înţelege identitatea făcând apel la amintirile din copilărie și adolescență care au ajuns să îi formeze personalitatea complexă.
Exuviile sunt pieile lepădate, carcasele subțiri lăsate în urmă de fluturi atunci când ies din pupe, învelișurile năpârlite ale vietăților care, crescând, se transformă cu totul.
Simona Popescu nu poate și nu vrea să le abandoneze: le strânge, le colecționează, le suprapune într-un timp prezent care adună toate vârstele precedente la un loc.
„Toate simonele astea există într-un fel, sub altă formă poate, naiba știe, le simt, îmi împrumută senzațiile lor, mi-au lăsat o uriașă moștenire și o grămadă de datorii în același timp”.
„Cum să se înțeleagă , mă întreb, fetița băiețoasă de la 4 ani cu momia de la 6 sau cu fetița ambițioasă de la 9 ani, tocilara de la 11 cu leneșa de la 16, slăbănoaga de la 15 cu grăsana de la 17, anemica de la 19 cu vitala de la 21… „
„Mezalianțe, compromisuri, negocieri…”
