Jogging – sport pe toate drumurile :)

0
239

Unul dintre cele mai iubite şi mai eficiente exerciţii fizice, pe care îl putem practica oriunde este joggingul.

De câte ori nu am preferat joggingul altor exerciţii de fitness, doar pentru că este atât de simplu să te încalţi cu o pereche de adidaşi şi să fugi?

Dar pe lângă faptul că este atât de uşor de realizat are şi numeroase beneficii şi în plus este foarte eficient deoarece arde multe calorii.

De câte ori mă gândesc la jogging îmi vine în minte filmul Forrest Gump, realizat în 1994, în rolul principal avându-l pe Tom Hanks, care a obţinut Oscar-ul pentru acest rol.

Şi inevitabil mă gândesc la celebra replică din film  „Run, Forrest, run!“!

Beneficiile joggingului

1. Joggingul ajută la slăbit

Joggingul este o opţiune excelentă pentru cei care vor să slăbească, deoarece arde mai multe calorii decât alte exerciţii şi necesită implicarea a numeroşi muşchi.

2. Poate îmbunătăţi sistemul imunitar

Exerciţiile moderate, cum ar fi joggingul, întăresc imunitatea, respectiv reacţia organismului la diferite boli (de ex. boli respiratorii sau chiar diabet).

3. Joggingul are un efect pozitiv asupra rezistenţei la insulină.

Rezistenţa la insulină este unul din markerii care ne poate indica diabetul.

Celulele din organism pur şi simplu nu mai răspund la insulină, hormonul care ţine sub control nivelul zahărului din sânge.

Studiile au descoperit că joggingul scade rezistenţa la insulină. Scăderea grăsimii şi a inflamaţiilor poate fi răspunsul la această afecţiune.

4. Joggingul protejează împotriva efectelor secundare ale stresului

Studiile arată că exerciţiile fizice precum joggingul pot îmbunătăţi funcţionarea şi protejarea creierului împotriva declinului legat de îmbătrânire şi de stres.

5. Ajută la diminuarea depresiei

Exerciţiile fizice sunt recunoscute că ajută la diminuarea depresiei.

Depresia este legată de nivelurile crescute de cortizol. Cortizolul este hormonul care apare ca răspuns la stres.

Un studiu realizat în 2018 a examinat nivelul de cortizol la persoanele care căutau tratamente pentru depresie.

După 12 săptămâni de exerciţii fizice, s-a descoperit  că la cei care lucrau (făceau exerciţii fizice)  în mod regulat pe parcursul studiului  s-a redus considerabil nivelul cortizolului pe parcursul zilei.

Astfel, medicii recomandă persoanelor care au simptome de depresie şi anxietate să facă sportul care le place, în special jogging.

6. Menţine coloana vertebrală flexibilă pe măsură ce îmbătrâneşti

Discurile existente la coloana vertebrală, între vertebre, mici şi flexibile, acţionează ca nişte plăcuţe de protecţie.

Aceste discuri sunt umplute cu lichid şi se vor micşora şi uza pe măsură ce îmbătrânim, în special dacă am dus o viaţă sedentară.

Joggingul menţine mărimea şi flexibilitatea acestor discuri.

Un studiu efectuat pe un eşantion de 79 persoane a arătat că cei care au făcut jogging, au avut o hidratare mai bună a discurilor şi un nivel mai mare de  glicozaminoglican (un fel de lubrifiant al discurilor).

7. Alte beneficii:

  • Studiile au demonstrat că joggingul chiar şi de 10 min/zi şi chiar la viteză redusă, reduce riscul de boli de inimă cu 45%
  • Joggingul reduce nivelul zahărului din sânge, celulele din muşchi devenind mai sensibile la insulină
  • Joggingul îmbunătăţeşte sănătatea cardio-respiratorie, precum şi starea de bine.
  • Joggingul reduce riscul de cataractă
  • Poate reduce riscul de căzături la bătrâneţe, deoarece muşchii picioarelor sunt mult mai receptivi
  • Un mit mai vechi spune că alergatul nu este bun pentru genunchi.

Multe studii au înlăturat acest mit şi aduc evidenţe puternice în favoarea activităţilor fizice care întăresc genunchii şi îi menţin sănătoşi.

Joggingul chiar ajută la reducerea durerilor de genunchi.

Cum să începem ?

Există multe articole speciale pentru alergat, dar ca şi începători, avem nevoie doar de un minimum.

Acesta include o pereche de încălţăminte specială pentru alergat, un tricou confortabil, pantaloni scurţi sau colanţi/pantaloni de trening şi o sticlă cu apă.

Este recomandat ca femeile să poarte un sutien de sport, de susţinere.

De asemenea, pe timp de noapte este recomandată purtarea unei ţinute reflectorizante pentru a evita accidentele.

Pentru început este bine să alergaţi de 3 ori pe săptămână, pentru a avea suficient timp de recuperare între sesiunile de jogging.

Înainte de fiecare antrenament trebuie efectuată încălzirea pentru a pregăti corpul de alergare.

După fiecare antrenament este necesară revenirea uşoară prin 5 minute de mers, mai  întâi mers rapid, şi treptat, redusă viteza până la oprire.

Încercaţi să ţintiţi către 30 minute de antrenament, incluzând 5 minute de încălzire la început, 5 minute de revenire la final şi 20 minute de alergare-mers rapid între ele.

Cum să rămânem motivaţi?

Dacă ne ţinem de un plan de alergat vom putea atinge scopurile pe care ni le propunem, respectiv să slăbim şi să fim bine antrenaţi .

Pentru a rămâne motivaţi, trebuie ca antrenamentul să nu devină plictisitor pentru a nu fi tentaţi să găsim scuze şi să îl evităm.

Schimbaţi ruta la câteva zile sau adăugaţi şi alte stiluri de alergat (viteză, alergare uşoară, mers rapid).

Alegeţi-vă un partener de alergat care să vă motiveze şi care îşi propune acelaşi target.

Înscrierea la o competiţie sportivă, cum ar fi un maraton, atunci când vă simţiţi capabil, poate aduce o motivaţie suplimentară şi să vă menţină focusat.

Concluzie

Joggingul practicat în mod regulat ajută la slăbit, în special dacă veţi face modificări şi în dietă.

Joggingul ajută la îmbunătăţirea sănătăţii inimii şi a sistemului imunitar, reduce rezistenţa la insulină, diminuează stresul şi depresia şi ne menţine flexibilitatea pe măsură ce îmbătrânim.

Joggingul arde numeroase calorii şi continuă să ardă chiar şi după încetarea antrenamentului, suprimă senzaţia de foame şi elimină grăsimea abdominală.

Joggingul necesită un echipament simplu şi poate fi făcut oriunde!

Şi ca să închei într-un ton vesel, Lorelei din serialul „Fetele Gilmore” avea o replică foarte amuzantă „Femeile nu mănâncă deloc. Doar se uită la mâncare şi apoi sar pe banda de alergare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.