Carnea de miel – deliciu și sacrificiu

0
674

După cum știm cu toții, de Paști este tradițional să mâncăm carne de miel.

Dar care este semnificația mielului de Paști și pe lângă semnificații, cât este de sănătoasă carnea de miel?

Semnificația religioasă a mielului de Paște

Mielul de Paşte este simbolul Domnului Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru oameni şi pentru iertarea păcatelor acestora şi a murit pe cruce precum un miel nevinovat.

Tăierea mieilor de Paște, ca tradiţie, datează din secolul VII.

Mielul de Paște reprezintă un simbol statornic, ale cărui semnificații se regăsesc încă din cartea Genezei, atunci când lui Avraam i s-a cerut să își sacrifice fiul.

Simbolul mielului este asociat cu Iisus Hristos odată cu Ioan Botezatorul, ale cărui cuvinte sintetizează rolul și importanța Mântuitorului : „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.

De fapt, obiceiul de a se sacrifica și mânca un miel cu ocazia Paștelui este legat de ieșirea poporului evreu de sub stăpânirea egiptenilor, ce a anticipat jertfa lui Iisus Hristos pe cruce, un eveniment ce a marcat izbăvirea ființelor umane de sub povara păcatului.

Taierea mielului este întâlnită nu numai în Vechiul Testament, ci și în Noul Testament, fiind, în acest fel, un fundamental element de legătura între cele două.

Deosebit de interesantă este şi concluzia lui Mircea Eliade faţă de originea mitologică a actului sacrificial în civilizaţia arhaică românească.

Marele istoric şi cercetător afirmă că jertfirea unei fiinţe vii este necesară pentru desăvârşirea oricărei creaţii, căci nimic statornic nu se poate ridica şi asigura decât printr-un sacrificiu.

Sacrificiul ritual al unui animal cum este mielul are semnificaţii şi mesaje care depăşesc cu mult conotaţiile alimentare pe care suntem tentaţi să le adăugăm.

În acest sens, sacrificiul „rupe” timpul lumesc, cotidian pentru a fixa actul sărbătorii, căci solemnizează timpul şi creează un cadru specific contactului cu divinitatea pentru captarea binecuvântării.

Cât este de sănătoasă carnea de miel?

Carnea de miel este un tip de carne roșie, mai bogată în fier decât carnea de pui sau de pește.

Fiind bogată în proteine de înaltă calitate dar și de vitamine și minerale, carnea de miel poate fi o componentă excelentă a unei diete sănătoase.

Carnea de miel este alcătuită în principal din proteine dar și din grăsimi.

Într-o cantitate de 100 grame de friptură de miel, se regăsesc următoarele:

  • calorii:       258
  • apă:          57%
  • proteine:   25,6 grame
  • grăsimi:    16,5 grame

Proteinele

Ca și alte tipuri de carne, carnea de miel este alcătuită în principal din proteine.

Carnea de miel este o sursă de proteine de înaltă calitate, furnizând toți amino-acizii esențiali organismului pentru creștere și menținere.

Astfel, carnea de miel poate fi benefică în special pentru culturiști, atleți în refacere după accidentări sau post-operator pentru persoane care au suferit intervenții chirurgicale.

Carnea furnizează o nutriție optimă ori de câte ori mușchii și țesuturile au nevoie să se repare sau să se refacă.

Grăsimile

Carnea de miel conține o varietate mare de grăsimi, care însă depinde de mulți factori, cum ar fi felul în care a fost porționată, cum a fost hrănit animalul, precum și vârsta acestuia.

Conținutul în grăsimi este în general în proporție de 17-21%.

Carnea de miel este în principal alcătuită din grăsimi saturate și mononesaturate în părți aproximativ egale, dar conține și cantități mici de grăsimi polinesaturate.

Grăsimea de miel sau seul, conține un nivel ușor mai ridicat de grăsimi saturate decât vita sau porcul.

De asemenea, grăsimea de miel este și o sursă importantă de acizi graşi Omega 3, aşa-numiţi PUFA și Omega 6, esenţiali pentru dezvoltarea şi pentru creşterea copiilor.

Cel mai important acid gras esențial existent în carnea de miel este acidul linoleic conjugat (CLA) care este o subcategorie a acizilor grași esențiali omega6.

O grăsime esențială înseamnă că organismul are nevoie de această grăsime pentru a funcționa corespunzător.

Corpul poate produce anumite grăsimi pe cont propriu, dar grăsimile esențiale trebuie să provină din dietă.

CLA are numeroase beneficii asupra sănătății, inclusiv reducerea masei de grăsime corporală, însă în cantități mari, poate avea efecte adverse asupra sistemului digestiv.

Vitaminele și mineralele

Carnea de miel este o sursă bogată de vitamine și minerale:

  • vitamina B12, importantă pentru formarea sângelui și funcționarea creierului. Lipsa acesteia în organism poate provoca anemie și tulburări neurologice.
  • seleniul, foarte important în funcționarea organismului.
  • zincul, care este în general mai bine absorbit din carne decât din legume, este foarte important în creștere, în formarea hormonilor, cum ar insulina și testosteronul, precum și în susținerea sistemului imunitar. O portie de 100 de grame carne de miel, conține 38,3% din necesarul zilnic de zinc.
  • niacina (vitamina B3) este un alt element benefic conținut în carnea de miel. Aceasta asigură protecție împotriva demenței senile și este indispensabilă pentru o piele sănătoasă și pentru buna funcționare a tractului gastro-intestinal.
  • fosforul, esențial în creștere și menținerea sănătății.
  • fierulCarnea de miel este bogată în fier și în special o componentă a acestuia care este foarte bine absorbită de organism, și ca atare se recomandă în anemii

Alte componente ale cărnii de miel

Carnea de miel conține, pe lângă vitamine și minerale, o serie de nutrienți bioactivi și antioxidanți:

  • creatina, o sursă esențială de energie pentru mușchi
  • taurina, un aminoacid, antioxidant benefic pentru inimă și mușchi
  • colesterolul, un sterol care nu are ca efect creșteri semnificative în nivelul colesterolului îin sânge

Beneficiile consumului de carne de miel

Fiind o sursă bogată în vitamine, minerale și proteine de înaltă calitate, carnea de miel poate fi o componentă excelentă a unei diete sănătoase.

Menținerea masei musculare

Carnea de miel este o sursă importantă de proteine, cu un conținut de aminoacizi complet, de care organismul are nevoie. Aceste proteine sunt deosebit de importante pentru menținerea masei musculare, în special la vârstnici.

Performanțe fizice îmbunătățite

Carnea de miel nu doar că menține masa musculară dar este importantă și pentru funcția musculară. Conține un aminoacid, denumit beta-alanină, pe care organismul îl folosește pentru a produce carnosina, o substanță necesară pentru funcțiile musculare.

Un nivel ridicat de carnosina în mușchi poate determina scăderea oboselii și îmbunătățirea performanțelor în exercițiile fizice.

Previne anemia

Carnea de miel este o sursă excelentă de fier, care se absoarbe în organism (deoarece conține o componentă a fierului – hem) și astfel previne anemia.

Acestă componentă este prezentă doar în proteinele de origine animală, astfel încât vegetarienii sunt mai predispuși să prezinte anemii datorită lipsei acestei componente care ajută absorbția fierului în organism.

Efecte secundare

Așa cum se spune în orice, ce e prea mult strică, acest lucru este valabil și pentru carnea de miel.

Consumul de carne de miel în exces, poate avea ca efecte secundare un risc mai mare de hipertensiune, creșterea nivelului general al colesterolului seric sau chiar diabet, boli de inimă (datorită conținutului ridicat de grăsimi saturate).

De asemenea, cantitățile în exces cresc și nivelul de purină în organism, ceea ce poate duce la riscul de litiază renală (pietre la rinichi).

Concluzii

Carnea de miel este o sursă bogată de proteine de calitate înaltă și o sursă excelentă de vitamine și minerale, incluzând fierul, zincul și vitamina B12.

Datorită acestui fapt, consumul regulat de carne de miel poate duce la creșterea sau menținerea masei musculare și la performanțe fizice, precum și la prevenirea anemiei.

Însă, consumul trebuie să fie moderat iar carnea trebuie gătită sănătos.

Și pentru că de Sfintele Sărbători de Paști se mănâncă miel, nu îmi rămâne decât să vă urez ” Poftă bună!”, ” Sărbători luminate!” precum și tradiționalul „Hristos a Inviat!”

Să fiți sănătoși și neaparat să consumați, după savuroasa friptură de miel, un pahar cu vin roșu sau alb, pentru a favoriza digestia! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.