Sunt o femeie obişnuită, care în momentul de faţă, a ajuns la maturitate şi a acumulat suficiente experienţe care pot fi împărtăşite.
Am fost un copil cuminte, zic eu, dornic să înveţe mereu lucruri noi şi foarte ambiţios.
În adolescenţă, am fost o mică artistă care a cântat, atât la chitară, cât şi cu vocea, inclusiv la festivaluri de muzică uşoară, dar şi muzică folk, în cadrul unui cenaclu care voia să fie un mic pui al Cenaclului Flacăra.
Tot în aceeaşi perioadă, dansam, în grupuri de dans, la diferite manifestări artistice din cadrul şcolii sau recitam poezii la aceleaşi evenimente.
În liceu, am început să scriu poezii, iar compunerile şi eseurile pe care le făceam ajungeau să fie de multe ori premiate.
Poeziile, le împărtăşeam în cadrul unui cenaclu literar al oraşului, fiind felicitată de marele poet Ioan Alexandru.
Am făcut facultatea la Bucureşti, respectiv, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, A.S.E. Bucureşti.
În cadrul acestei facultăți am aprofundat limbile străine, engleza şi franceza, pentru care aveam o predilecţie, alături de limba maghiară, pe care o vorbesc din copilărie.
După facultate am revenit în oraşul natal pe care îl iubesc, şi am început să îmi construiesc cariera pe care mi-am dorit-o, trecând prin diverse domenii (asistent resurse umane, referent, analist financiar, expert contabil, etc) şi acumulând experienţă.
Mi-am întemeiat o familie şi am 2 copii minunaţi.
Am trecut prin multe faze în ceea ce priveşte greutatea corporală şi asta, m-a făcut să încerc diferite diete, bune şi rele, să învăţ să îmi cunosc şi să îmi iubesc corpul, să îl ascult şi să îi dau ceea ce îmi cere.
Şi ca să vă faceţi o idee, la cea de a doua sarcină, ajunsesem la aproape 90 de kg, în condiţiile în care eu sunt o persoană mignonă, la 1.58 cm înălţime.
Iar greutatea mea actuală este de 53 kg, însă fac eforturi sau mai bine zis, am făcut eforturi să ajung la această greutate şi să mă menţin aici.
Dar despre aceste lucruri, voi povesti în articolele care vor urma.
În ceea ce îi priveşte pe copii, am trecut prin multe etape (ca orice părinte), am acumulat extrem de multă experienţă, am trecut prin multe emoţii în cei peste 18 ani decând sunt mamă.
Şi nu pot să spun decât că sunt o mamă fericită, iar copiii mi-au adus numai bucurii şi mi-au încântat inima şi orgoliul de mamă cu numeroase realizări şi rezultate excepţionale la învăţătură.
Fac sport decând mă ştiu (cu întrerupere în perioada de sarcină şi caţiva ani după, pentru că fiind o mamă cu doi copii mici, grijile erau multe, la fel şi activităţile zilnice).
În acea perioadă, ajunsesem să uit să mă privesc în oglindă, să uit că sunt femeie şi trebuie să am grijă de corpul meu, dar şi de sufletul meu.
Când mi-am dat seama că timpul trece, am început din nou să mă privesc în oglindă şi am văzut o femeie determinată, ambiţioasă şi dornică să recupereze timpul pierdut.
Aşa că am început din nou cu dietele, sportul, îngrijire pe toate planurile, inclusiv spirituală.
Am început să fac Pilates, am urmat cursuri de dans împreună cu soţul meu şi o familie de prieteni (a fost chiar motivant şi funny) am început să am grijă de mine, şi am început să citesc din nou.
Mereu mi-a plăcut să citesc, în copilărie devoram cărţile şi îmi amintesc cu drag că îmi făceam liste cu cărţi citite şi cărţi de citit în viitorul apropiat, precum şi, liste de cuvinte noi învăţate cu fiecare carte citită.
Apoi o altă perioadă în care am citit mult a fost perioada facultăţii, iar când erau copiii mici, am început să citesc cărţi pentru copii, şi despre copii sau să le citesc copiilor.
Îmi doresc să scriu proză, poveşti, nuvele, romane, etc şi probabil că o voi face într-o zi!
Dar până atunci, rămâneţi cu mine pe blog, să povestim, să râdem sau să învăţăm împreună lucruri noi!