Dacă tot vorbim de vară, de soare, de outfituri vaporoase, ce ar fi dacă am vorbi puțin și despre exercițiile de tonifiere a picioarelor?
Picioarele frumoase sunt ceea ce își doresc majoritatea femeilor…dar dragele mele, nu se poate să ne dorim frumusețe, dar să nu ne chinuim deloc să o obținem.
Așa cum am spus și în alte rânduri, nu contează că aveți picioare lungi sau scurte, subțiri sau groase, important este să fie îngrijite și tonifiate.
Și cum altfel dacă nu prin exerciții?
Exerciții pentru picioare tonifiate
Dacă vorbim de exerciții pentru picioare, nu se poate să nu vorbim despre genuflexiuni, fandări, înot, jogging sau săritul corzii.
Alergările ușoare
…ajută la subțierea și conturarea gambelor si a coapselor. Începeți ușor, întâi cu 10 minute de alergare, apoi creșteți intervalul. Important este ca ritmul să fie constant.
Pedalat și înot
Foarte eficiente pentru picioare frumoase sunt ciclismul și înotul.
Femeile care aleg bicicleta ca tip de exerciții vor avea de câștigat. Picioarele cicliștilor sunt lungi si tonifiate.
Însă bicicleta ajută și restul trupului să arate bine, îmbunătățește echilibrul, postura și proporțiile.
Înotul reprezintă o alegere foarte bună pentru oricine, mai ales pentru persoanele care au probleme cu articulațiile sau cu greutatea, iar forța apei solicită musculatura și tonifiază picioarele.
Genuflexiuni cu sărituri
Genuflexiunile sunt considerate unele dintre cele mai eficiente exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii, dar şi pentru arderea caloriilor.
Stați cu picioarele apropiate și mâinile pe lângă corp.
Aplecați-vă în poziție de genuflexiune cu coatele îndoite atingând genunchii, pumnii chiar sub barbie.
Săriți cât de sus puteți, împingând șoldurile înainte, în timp ce duceți mâinile în jos pe lângă corp, usor catre spate.
Întoarceți-vă în genuflexiune și repetați exercițiul. Faci 3 seturi a cate 15-20 de repetari.
Fandări
Fandările sunt un exercițiu bun dacă vreți să vă tonifiați muschii picioarelor.
Un exercițiu extrem de eficient este fandarea cu săritură.
Începeți în fandare, piciorul stâng înainte, genunchii îndoiți la 90 grade.
Săriți în sus, schimbând picioarele în aer și aterizați cu piciorul drept înainte.
Faceți 3 serii a câte 10 repetări pentru fiecare picior.
Ridicări pe vârfuri
Pentru gambe superb conturate stați în picioare, cu spatele drept, sprijiniți mâinile pe spătarul unui scaun si ridicați-vă alternativ pe câte un picior, pe vârfuri.
Faceți trei serii a câte 20-30 ridicări pentru fiecare picior.
Podul combinat
Stai pe spate cu mâinile pe lânga corp și picioarele flexate. Ridică pelvisul cât poți de sus.
Păstrând această postură, adu piciorul stâng sub piciorul drept, după care extinde-l pe diagonală în partea stângă și repetă (sunt indicate 20 de repetări pentru fiecare picior).
Urcați scările în fugă
Foarte eficient este urcatul și coborâtul treptelor în fugă. Alergați pe scări, în sus și în jos câteva minute. Aveți grijă să nu vă împiedicați și repetați de câteva ori.
O modalitate simplă de a vă tonifia și sculpta picioarele.
Dacă veți face în fiecare zi măcar o parte din aceste exerciții, garantat veți întoarce multe priviri în vara aceasta!
Fiți motivate, fiți optimiste! Rezultatele apar atunci când suntem perseverente!
„Nimic nu epuizează și nu distruge corpul uman, ca lipsa acțiunii fizice”. Aristotel