Iată că am început să vorbesc și în versuri! 🙂
Dar nici nu am cum altfel, când această tartă este o adevărată poezie! Și nu orice fel de poezie, ci una franțuzeasca!
Am mâncat de curând această tartă și de atunci am rămas impresionată de gustul rafinat și de finețea aluatului care părea pufos dar în același timp crocant, fin dar în același timp consistent!
Un adevărat deliciu de origine franceză!
Am început căutările și am aflat povestea acestei tarte, pe care imediat am început să o și prepar.
Rețeta originală este aceea de Quiche Lorraine și a fost consemnată de peste 200 de ani, provenind din Lorraine, o regiune din estul Franței aflată la granița cu Germania.
Termenul „quiche” desemnează o gamă largă de tarte sărate cu diferite umpluturi: cu smântână, afumătură, ceapă, brânzeturi locale etc.
Crusta unei quiche („la quiche” este de genul feminin) poate fi atât un aluat fraged cu unt (pâte brisée) cât și unul foietat sau chiar dospit.
În general umplutura unei quiche este generoasă, în strat gros.
Quiche este una dintre acele rețete pe care le puteți prepara ușor în weekend și să beneficiați de ea și în zilele următoare pentru că se păstrează foarte bine la frigider.
Se pretează să fie servită la micul dejun, pentru brunch-uri sau chiar și ca fel principal lângă o salată!
Rețeta de quiche este, de fapt, o combinație delicioasă între o crustă din aluat și o umplutură sărată , ceea ce înseamnă că puteți da frâu liber imaginației și să vă jucați cu ingredientele!
Importantă este rețeta de bază, iar apoi puteti prepara quiche cu orice umplutură vă place, de la ardei, sparanghel, roșii, broccoli, cartofi dulci, spanac și până la praz!
Puteți face chiar și brioșe tip quiche care vor putea fi servite drept aperitiv la o petrecere.
Ingrediente:
Blat
100 g unt
4 – 6 linguri de apă rece
250 g făină
un praf de sare
Pentru cei care preferă blatul mai pufos, se poate adăuga un ou la ingredientele de mai sus.
Umplutura
3-4 linguri smântână
3 ouă
150 gr de cașcaval sau brânză tare, răzuite;
240 gr de alte ingrediente pe care dorești să le adaugi: bacon, spanac, ceapă verde, șuncă, brânză feta, roșii cherry, etc
sare și piper, după gust (se poate adăuga și un praf de nucșoară)
Opțional, pentru servire: ierburi aromatice proaspete, tocate, sosul preferat, rucola, etc
Preparare
Amestecă untul cu făina pâna ce se fărâmițează untul. Adaugă apa și sarea și amestecă până iese un soi de aluat. Pentru un blat pufos, se adaugă un ou. Se pune la rece pentru 30 de minute.
Umplutura se realizează foarte repede.
Amestecă ouăle cu smântâna și brânza rasă.
Peste acest amestec se adaugă celălalte ingrediente tăiate bucățele (eu am folosit opțional șuncă, codițe de ceapă verde, ardei capia și roșii cherry). Se adaugă piperul și nucșoara (sarea se poate omite deoarece s-ar putea ca celălalte ingrediente să fie deja sărate).
Aluatul se scoate de la frigider și se întinde într-o tavă de tartă, unsă și tapetată cu faină și se înțeapă cu o furculiță din loc în loc.
Peste aluat se pune umplutura.
Se bagă la cuptor pentru 30 de minute (în funcție de cuptor poate să dureze și mai mult) dar trebuie urmărit.
Quiche este gata în momentul în care este rumenită la suprafață.
Se ornează cu frunze de busuioc sau rucola!
Poftă bună!
Aștept sugestii de ingrediente, care pot fi atât de variate! Se poate adăuga piept de pui, spanac, sos pesto, ton sau orice, în funcție de imaginație!
Deși eu prefer o variantă mai simplă, cu puține ingrediente, eventual doar brânzeturi și legume/ verdețuri, posibilitățile de a combina ingredientele sunt multiple!
Deci, dragi femei stilate, este vremea unei Quiche – french dish!
Super! Am gustat si eu!