Înotul – cel mai bun şi mai complex antrenament!

0
1208

Deşi este un sport comun, pe care îl practicăm încă din copilărie, din plăcere, s-a dovedit ştiinţific că înotul este unul dintre cele mai complexe şi mai eficiente antrenamente.

Cu toţii am învăţat să înotăm, de voie, de nevoie, în concediile însorite, sau în vacanţele de la bunici, când înotul făcea parte din distracţiile de bază ale sezonului estival.

Eu am învăţat să înot la bunici, într-un fel de baltă care se afla în dreptul casei lor, şi unde ne adunam mai mulţi copii de toate vârstele, la distracţie.

Binenţeles că fiind un copil ambiţios, provenit de la „oraş”, nu mă puteam face de râs în faţa copiilor care locuiau acolo, aşa că, am învăţat din mers, cum se spune, fără nici o teamă sau inhibiţie.

Mai târziu, am încercat să merg ori de câte ori am avut ocazia la piscină, în primul rând pentru că îmi place foarte mult să înot, şi în al doilea rând pentru că ştiu ce beneficii aduce înotul asupra organismului.

Pe aceleaşi considerente, i-am dus şi pe copii la cursuri de înot, încă din primii ani de viaţă.

Înotul este unul dintre cele mai eficiente forme de exerciţii fizice, mai complex chiar decât antrenamentele cu greutăţi sau joggingul, sau orice altă manifestare sportivă.

Înotul este o modalitate excelentă de a lucra musculatura întregului corp, dar și organele interne, în special sistemul cardiovascular.

O oră de înot arde aproape la fel de multe calorii ca alergatul, de exemplu, fără a avea însă același impact asupra oaselor si articulațiilor.

Astfel, o oră de înot arde aproximativ 700 de calorii, ceea ce nu este puţin.

Înotul este cea mai uşoară modalitate de a face un antrenament full-body

Cel mai important aspect al înotului este faptul că deşi este un antrenament cardio complet, nu are impact asupra oaselor şi articulaţiilor.

Alte exerciţii cardio au fiecare câte un potenţial efect negativ pe termen lung.

Datorită acestui fapt, mulţi sportivi care suferă accidentări, se întorc la antrenamentele în apă, şi în special la înot, pentru recuperare.

Şi datorită eficienţei înotului, ei de fapt nu ratează exerciţiile de forţă sau anduranţă de care ar fi beneficiat în practicarea altor sporturi.

Practicat regulat, înotul garantează o siluetă de invidiat.

Acest sport tonifică muşchii fesieri şi pectorali, coapsele şi gambele, tricepşii şi muşchii spatelui, dar are un rol important şi în dezvoltarea armonioasă a abdomenului.

Mai mult, “topeşte” şi celulita.

În plus, plămânii beneficiază şi ei de pe urma acestui sport.

Un studiu efectuat în 2016 a evidenţiat faptul că înotătorii tind să aibă plămâni mai puternici faţă de alţi atleţi.

Beneficiile înotului

Beneficiile înotului asupra organismului sunt practic nelimitate.

Înotul este poate singurul sport care poate fi practicat la orice vârstă, indiferent de condiția fizică.

De asemenea, este singura formă de mișcare mai intensă care nu solicită și nu pune presiune pe sistemul osos și pe articulații.

Acest lucru se datorează faptului că în apă, greutatea unei persoane este semnificativ redusă, iar corpul nu trebuie să o susțină la fel ca pe uscat.

De beneficiile înotului se poate bucura oricine, chiar și persoanele în vârstă sau femeile gravide.

Practicat constant, acesta va aduce schimbări pozitive, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

1. Înotul antrenează tot corpul, toată musculatura

Unul dintre cele mai importante beneficii ale înotului este faptul că acesta chiar antrenează tot corpul, toată musculatura de la cap la picioare.

Antrenarea musculaturii se face cu un impact minim asupra oaselor, deoarece apa susține până la 90% din greutatea corporală.

Înotul crește ritmul cardiac și întărește sistemul cardiovascular fără să pună presiune prea puternică pe articulații și oase, tonifică musculatura, crește forța musculară și rezistența și îmbunătățește rezistența fizică.

Există mai multe tipuri de înot, cele mai cunoscute fiind bras, spate, fluture sau freestyle.

În funcție de tipul de înot, unele grupe de mușchi vor fi lucrate mai intens.

Cert este faptul că folosim majoritatea grupelor de mușchi pentru a ne mișca corpul prin apă.

2. Înotul antrenează și organele interne

Înotul contribuie la întărirea sistemului cardio-vascular și a inimii.

Acest lucru se datorează faptului că este un exericițiu cardio, care stimulează un flux sanguin mai abudent și mai rapid, iar inima pompează mai puternic, pentru a furniza oxigen acolo unde este nevoie.

Înotul diminuează riscul bolilor cardio-vasculare și scade tensiunea arterială.

Înotul este considerat de către cercetători, unul dintre factorii care reduc simțitor riscul de deces.

În comparație cu persoanele inactive, înotătorii au acest risc de deces prematur redus la aproape jumătate.

Alte studii au arătat că înotul poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale și la controlul glicemiei.

3. Înotul este indicat persoanelor cu artrita sau alte afecțiuni medicale

Înotul poate fi o opțiune sigură de a face efort fizic pentru persoanele cu artrită, leziuni sau dizabilități, sau alte afecțiuni, la care nu este permis efortul fizic pe uscat.

Înotul ajută la diminuarea unor dureri sau la o recuperare rapidă după o accidentare.

Un studiu medical a arătat că persoanele cu osteo-artrită au raportat o reducere semnificativă a durerii și a rigidității articulațiilor după practicarea unor activități sportive precum înotul și ciclismul.

4. Înotul este un antrenament potrivit și pentru persoanele care suferă de afecțiuni precum astmul sau scleroza multiplă

Mediul umed al piscinelor interioare face ca înotul să fie o activitate excelentă pentru persoanele cu astm bronșic.

De asemenea, exercițiile asociate cu acest sport, cum ar fi ținerea respirației, ne pot ajuta să ne întărim capacitatea pulmonară și să obținem un control mai bun asupra respirației.

Însă, alte studii sugerează că înotul poate crește riscul de a dezvolta astm datorită substanțelor chimice utilizate în procesul de tratare a bazinelor.

Sugestia ar fi ca persoanele predispuse la această afecțiune să caute piscine care folosesc apă sărată în loc de clor.

Înotul este o activitate benefică și pentru persoanele care suferă de scleroză multiplă.

Apa face ca membrele să plutească, să fie mai ușoare, ajutându-le astfel să fie susținute în timpul exercițiilor fizice.

Apa are, de asemenea, un efect benefic asupra întregului corp, prin faptul că reduce semnificativ durerea la persoanele cu scleroză multiplă.

Acești oameni au prezentat, de asemenea, îmbunătățiri ale unor simptome precum oboseala, depresia și dizabilitatea.

5. Înotul este o modalitate foarte eficientă pentru pierderea în greutate

Înotul este o activitate fizică ideală pentru cei care vor să scape de grăsimea corporală și de kilogramele în plus.

În timpul antrenamentului, se ard până la 700 de calorii într-o oră de antrenament, în funcție de stilul de înot!

Alte activități de fitness cu impact mai redus al efortului fizic, de exemplu mersul pe jos timp de 60 de minute, cu o viteză de 6 kilometri pe oră va consuma în jur de 314 calorii.

O ședință de yoga arde doar 183 de calorii pe oră.

O oră de antrenament pe bicicleta eliptică arde în jur de 365 de calorii.

6. Înotul îmbunătățește somnul

Un beneficiu foarte important al înotului este acela că îmbunătățește calitatea somnului.

Înotul poate scădea nivelul stresului, reduce anxietatea și depresia și scade riscul de avea insomnii.

Conform unui studiu, persoanele care fac exerciții în mod regulat, de exemplu înot, au de două ori mai multe șanse să beneficieze de un somn mai odihnitor.

De asemenea, pentru aceași categorie, riscul de a suferi de insomnie sau trezire prematură este mai scăzut.

Înotul este recomandat și persoanelor în vârstă, care, de regulă suferă mai des de insomnii.

7. Înotul îmbunătățește dispoziția și reduce stresul

Conform cercetătorilor, înotul regulat poate reduce stresul , poate reduce anxietatea și depresia.

Apa ajută la relaxarea fizică și mentală și îmbunătățește dispoziția.

Studiile arată că persoanele stresate (datorită presiunii sociale, a ritmului alert al vieții lor, etc) care au practicat înotul, au reușit să se relaxeze și să rămână bine dispuse pentru mai mult timp.

8. Înotul poate fi practicat și de femeile însărcinate

Practicarea înotului este permisă la femeile gravide și, de multe ori, chiar indicată.

Viitoarele mame și copiii lor pot să beneficieze enorm de pe urma cursurilor de înot.

Se presupune chiar că înotul îi poate proteja pe nou-născuți împotriva unor afecțiuni neurologice.

Înotul este o activitate care poate fi efectuată de către mamă în toate cele trei trimestre de sarcină.

Un studiu arată că NU există efecte adverse ale înotului în bazinele clorurate în timpul sarcinii.

De fapt, femeile însărcinate care au înotat regulat între perioada de început a sarcinii și jumătatea acesteia, au avut un risc mai scăzut de travaliu prematur și apariția unor defecte congenitale la copii.

Totuși, în ciuda faptului că înotul este, în general, considerat sigur în timpul sarcinii, unele femei pot avea restricții din cauza complicațiilor care pot apărea, restricții care trebuie discutate cu medicul.

9. Înotul este un sport minunat pentru copii

Copiii au nevoie de un minim de 60 de minute de exerciții fizice zilnic.

Pentru ca aceste exerciții să nu pară o obligație pentru ei, alegerea perfectă și distractivă este înotul.

Înotul nu pare, din punctul lor de vedere, atât de dificil, cum ar fi alte forme de antrenament, ci pare a fi o distracție, o joacă.

Este recomandat ca cel puțin la început, copilul să fie asistat de un antrenor, pentru ca el să poată învăța să înoate corect, dar și pentru a evita incidentele neplăcute.

10. Înotul este un sport pe care și-l poate permite oricine

Înotul este un sport ieftin, pentru că nu presupune achiziționarea unui echipament complex, față de alte sporturi, cum ar fi ciclismul sau ski-ul.

Piscinele oferă de cele mai multe ori abonamente relativ ieftine și atractive.

Înotul face parte din distracțiile din timpul concediilor estivale, când trebuie să profităm din plin de valurile mării sau de piscinele atractive și numeroase!

Voi încheia cu un citat care mie îmi place foarte mult, și cu sentimentul că v-am convins să practicați cât mai des acest sport minunat!

Nu avem voie să lăsăm totul la voia întâmplării, aşa cum nu avem voie să ne înecăm. Înoată! – John Fowles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.