De-a lungul anilor am căutat mereu rețete pentru această prăjitură, care mie personal, îmi place enorm.
„Negresa” pe care o făceam după rețetele bunicii a devenit brownie după rețete care mai de care mai sofisticate și mai moderne.
Dar tot nu am găsit niciodată rețeta perfectă. Și chiar dacă rețeta era ok, nu reușeam să găsesc gustul acela perfect de ciocolată caldă și soft în interior și ușor crocantă în exterior.
În orice caz, eu nu reușeam să combin ingredientele, să găsesc temperatura potrivită la cuptor, sau pur și simplu … nu era momentul potrivit!
Momentul potrivit a sosit atunci când fiica mea a gătit-o pentru prima dată și din prima încercare a ieșit…gustul acela perfect pe care îl căutam de ani de zile!
Brownie este o prăjitură americană, apărută pentru prima oară la sfarsitul secolului al XIX-lea.
De atunci, americanii o gătesc și o adaptează permanent, dar rămâne un desert clasic pe care îl adoră.
Brownie trebuie să fie fragedă și lipicioasă (sticky), cremoasă.
Când o savurezi, trebuie să ai senzația intensă de „cremă de ciocolată”.
Să închizi ochii de plăcere și eventual să uiți pentru puțin timp că este ușor mai bogată în calorii, și să o consideri o plăcere vinovată :)!
Rețeta pe care fiica mea a gătit-o este a lui Chef Sorin Bontea, căruia trebuie să îi mulțumesc pentru că a inspirat-o!
Ingrediente:
- ciocolată neagră 400g
- 6 ouă
- zahăr alb 300 g
- făina 200 g
- unt 200 g
- zahăr brun 150 g
- cacao 50 g
- un praf de sare
- puțină esență de vanilie
Mod de preparare:
Se topește ciocolata la bain-marie.
Se adaugă untul peste ciocolată, după ce îl tăiem în bucățele mici, si se încorporează. Se lasă să se răcească.
Într-un bol amestecăm zahărul alb, zahărul brun și ouăle, care se adaugă rând pe rând, și se amestecă cu telul până când compoziția devine cremoasă.
Se amestecă bine până când se topește zahărul.
Se adaugă un praf de sare si esența de vanilie. Apoi se încorporează făina și cacao (care se dau prin sită) și se amestecă. Se încorporează ușor pentru a nu se face cocoloașe.
La final adăugăm ciocolata răcită. Se amestecă încet și se omogenizează bine.
Se adaugă amestecul într-o tavă în care am pus hârtie de copt și întindem bine.
Se bate ușor tava, pentru ca prăjitura să se așeze uniform.
Cuptorul trebuie să fie încins în prealabil.
Se pune prăjitura la cuptor pentru 30-35 minute (dar nu mai mult) la 180 grade.
Când este gata, se lasă puțin să se răcească și abia după ce s-a răcorit se taie cu un cuțit care se înmoaie în apă caldă, ca să nu se lipească de prăjitură.
Poftă bună!
Tips:
- Ciocolata trebuie să fie de bună calitate, cu cel puțin 50% cacao
- Acoperiți întotdeauna fundul tăvii și marginile ei cu hârtie de copt, pentru a evita ca prajitura să se lipească de tavă
- Brownie se consumă la temperatura camerei, nu imediat ce ați scos-o din cuptor. Odată racită, prăjitura capătă textura potrivită și se taie mai ușor
- Urmați rețeta întocmai, în special timpul de coacere
- Daca vi se pare că prajitura este gata mai repede, puteți verifica marginile acesteia și dacă acestea s-au dezlipit de hârtia de copt, înseamnă că este gata
„9 din 10 persoane iubesc ciocolata. A zecea întodeauna minte.” – John Q. Tullius