Vinul roşu vs vinul alb

0
764

Pentru că suntem în preajma sărbătorilor pascale, ne preocupă atât semnificaţia religioasă a acestora dar şi momentele de relaxare şi tihnă alături de familie, prepararea bucatelor tradiţionale şi ciocnirea pe lângă ouăle roşii, a unui pahar cu vin.

Dacă preferaţi un pahar cu vin alb sau roşu, depinde în general de gusturi.

Care sunt diferenţele între vinul roşu şi vinul alb?

Principala diferenţă între vinul roşu şi vinul alb este culoarea strugurilor folosiţi, dar şi procedeul de fermentare a strugurilor (la vinul roşu strugurii sunt presaţi după fermentare, la vinul alb înainte).

La vinul alb, strugurii sunt presaţi, iar pieliţa, sâmburii şi tulpinile sunt înlăturate înainte de fermentaţie.

La vinul roşu, strugurii roşii zdrobiţi sunt transferaţi în butoaie direct şi vor fermenta cu tot cu pieliţă, sâmburi şi tulpini; pieliţa, bogată în componente sănătoase cum ar fi taninii şi resveratrolul, îi va conferi vinului şi pigmentul.

Vinul roşu şi vinul alb au un profil nutriţional similar. La un pahar de 150 ml de vin numărul de calorii este de 125 la vinul roşu şi 121 la vinul alb, iar conținutul de magneziu, calciu, vitamina K, vitamina B6, fosfor și zinc este același pentru ambele tipuri de vin.

Diferă doar conținutul de potasiu, fier, vitamina B2 și B3 care este ușor mai crescut la vinul roșu decât la vinul alb.

Per total, vinul roşu este uşor mai bogat în vitamine şi minerale, însă conţine mai multe calorii.

Beneficiile vinului

O mulţime de cercetări au subliniat în special beneficiile vinului roşu, dar şi vinul alb este benefic pentru sănătate.

Reduce riscul de boli de inimă

Multe studii au legat consumul moderat de vin cu scăderea în proporţie de 25-40%  din riscul bolilor de inimă.

Vinul roşu este considerat secretul din spatele paradoxului francez. Acest paradox se leagă de faptul că în Franţa, în ciuda tradiţiei de a consuma alimente bogate în grăsimi saturate, rata bolilor de inimă este relativ mică.

Cercetările au descoperit că vinul are un efect protector asupra sistemului cardiovascular, datorită componentelor antioxidante şi antiinflamatoare.

Poate reduce nivelul colesterolului

Se pare că vinul are ca beneficiu şi reducerea nivelului de colesterol, dacă este consumat în cantităţi moderate.

Vinul roşu creşte nivelul colesterolului bun (HDL) ceea ce se leagă de rata mică a bolilor de inimă şi a infarctului miocardic.

Un studiu interesant, arată că la adulţii care au băut 1-2 pahare de vin roşu/zi timp de 4 săptămâni s-a îmbunătăţit HDL-ul cu 11-16 % faţă de cei care au consumat doar apă sau suc de struguri.

Reduce riscul de boli neuro-degenerative

Mai multe cercetări au sugerat că vinul (în special vinul roşu) reduce riscul bolilor neuro-degenerative (Alzheimer, Parkinson, etc) şi a altor boli mentale legate de vârstă (demenţa senilă) în parte datorită efectului antioxidant şi antiinflamator al resveratrolului.

Reduce riscul de osteoporoză  şi artrită

Studiile arată că băutorii de vin comparativ cu băutorii de bere au un risc mai scăzut de a face osteoporoză sau artrită.

Reduce riscul de cancer

Băutorii de vin sunt, de asemenea, mai puţin predispuşi la diverse tipuri de cancer, în special la cancerul de plămâni.

Pe lângă aceste beneficii, resveratrolul existent în vinul roşu, poate uşura durerile articulare, poate creşte sensibilitatea insulinei la diabetici, poate preveni cancerul şi are efect anti-îmbătrânire asupra pielii.

Dezavantajele vinului

Dezavantajul principal al vinului este atunci când este consumat într-o cantitate prea mare.

Ce înseamnă prea mare, depinde pe cine întrebaţi, din moment ce, recomandările în ceea ce priveşte consumul de alcool diferă de la o ţară la alta.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă consumul a cel mult doua pahare cu vin pe zi, 5 zile pe saptămână (un pahar standard fiind de 148 ml, vin cu concentraţie alcoolică de 12%).

Multe ţări, inclusiv S.U.A. recomandă limitarea la mai puţin de 2 pahare/zi la bărbaţi şi un pahar/zi la femei.

Beneficiile vinului roşu asupra sănătăţii pot fi uşor negate printr-o cantitate prea mare consumată.

Mai mult, băut în cantităţi mari, vinul poate să scadă imunitatea şi să apară riscul contractării de boli infecţioase, să creeze dependenţă sau să afecteze creierul.

Concluzii şi sfaturi

În cazul în care consumaţi vin, beneficiile vinului roşu asupra sănătăţii, par a fi mai multe decât cele ale vinului alb.

Însă, consumul de alcool nu ar trebui să fie promovat pentru a îmbunătăţi sănătatea, decât dacă se înţelege cu exactitate că beneficiile asupra sănătăţii există doar dacă se respectă recomandările.

Aşadar, bucuraţi-vă de un pahar cu vin bun (de preferat roşu) după savurarea unei mese copioase de sărbători (şi nu numai) şi de o odihnă bine-meritată!

Şi pentru că iubim poezia, Robert Louis Stevenson ne atrage atenţia că vinul reprezintă poezia îmbuteliată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.